S.

La inceput,a fost o simpla cunostita..un baiat ceva mai mare ca mine,care parea a fi diferit de ceilalti..pot spune deosebit.Nu'i dadeam mare importata ,fiind amicul surorii mele..apoi..am inceput sa vorbim si noi.Cu trecerea anilor..aflu ca o iubeste pe sormea ,dar sentimentele nu sunt reciproce(din pakate pt el).El este dezamagit de refuzul ei,dar s-a resemnat stiind'o macar ca ii ramane amica.Mai tarziu aflu cu stupoare ca vrea sa-si incerce norocul si cu mine,insa eu ii fac o faza nesimtita si ma combin cu altul(bineinteles ca eu orkm nu voiam sa fiu cu el-nu era genul meu )Dar oricum prin intermediul meu putea fii mai aproape de sormea ..deci NU!Si riscam sa ne stricam prietenia.Anii trec ..eu ma maturizez destul de mult..insa sufletul imi ramane de copil in anumite imprejurari.Nu pot uita momentele in care ma simteam singura ..data la o parte..iar singura mea alinare era "EL".Plangeam de fiecare data "pe umarul lui"..cei drept metaforic vorbind :)) "pe umarul lui" caci toate astea se petreceau prin intermediul telefonului.Era pentru mine singurul om care ma putea face sa rad..ma incuraja de fiecare data cand simteam ca numkai pot,nu voia sa ma dau batuta ..lupta era a mea si trebuia sa o castig trebuia sa fiu o invingatoare!!Stia sa ma faca si sa plang,stia sa ma certe de feicare data cand greseam,stia sa ma incurajeze cand faceam un bine ,dar ceilalti nu apreciau asta.Diferenta de 5 ani dintre noi a facut ca noi sa ne intelegem bine ,ca prietenia noastra sa dureze ,cei drept si cu bune si cu rele ["ca o prietenie trece si prin foc"].

Acum 2 zile ma simteam foarte prost si mi-am adus aminte de zilele cand cineva imi provoca asemenea stari depresive imediat il sunam chiar si pentru 2 minute cat putea el vorbi atunci ..imi erau de ajuns sa-l aud sa-mi raspunda la telefon "Da copilu!" si parca ziua mii se insenina..cat de mult imi placea cum suna "o sa fie totul bine".

In acea seara pur si simplu mi-am adus aminte de noptile petrecute impreuna de orele pe carel e ptreceam la telefon fiind despatiti de 150 km..dar...acum..e si mai greu ..el aflandu-se foarte departe ,cum spun povestile"peste mari si tari".

Imi este greu fara glumele lui ,fara vocea lui,de incurajarile lui,de grijile si problemele lui.

Imi e dor de EL.Imi e dor sa mai tip ..sa-l fac inconstient,sa-mi dea dreptate..mie..o mucoasa ..si acum...cand a plecat pentru a 2 a oara ..mi-a parut rau ca nu lam putut vedea inainte sa plece ...si cand ma gandesc cat de fericita eram cand am auzit ca a venit in tara dupa 6 luni de zile...a stat ce a stat si a plecat iar...mi-a fost destul de greu...si in tot acest timp ne'am vazut decat o data ...deja eu eram alta ..gandeam diferit de cum ma stia el pe mine...nu mai eram copilu ala mic si prostutz care'i vorbea de B. si de M. el nu imi mai spunea ca am ochii divrtati pentru ca unul se uita in stanga la B. si altu in dreapta la M. (ERAU LA POLURI OPUSE)..

Imi este atat de greu fara el ...nu mai stiu nimic de el de luni bune ..nu ne-am mai auzit..doar ce imi dadea beeep'uri cateodata sa stiu ca treieste ca e bine ..Nu imi mai amintesc cand a spus ca o sa vina inapoi..si pentru chestia asta sa-mi fie rusine9cred ca de sarbatori)..Au fost atatea veri frumoase..o parte din vacanta de vara mi'o peteceam acolo...dar asta a fost acum 3 ani cred..de atunci am cam rarit'o..din motive numai de "noi" stiute..

Imi e dor si de acele locuri frumoase de prietenii de acolo(daca se pot numi prieteni)ma rog de anumite persoane...mai mult sau mai putin importante...Dar un singur lucru stiu foarte bine ..si acela este ca [imi e greu fara "cel mai deosebit dintre tzarani"!!!]